Zeruya Shalev

Zeruya Shalev s-a născut în 1959, în kibbutzul Kinneret din Israel. Obţine un masterat în studii biblice, apoi îşi începe cariera de editor literar la Keshet, o importantă editură israeliană. În 1988 îi apare prima carte, un volum de poezie intitulat Ţintă uşoară pentru lunetişti. În 1993, publică primul roman, Dansând, încremenind. Urmează trilogia alcătuită din Viaţa amoroasă (1997), roman ce îi aduce recunoaşterea internaţională, Soţ şi soţie (2000; nominalizat la Premiul Femina, 2002) şi Terra (2005). Zeruya Shalev este şi autoarea unei cărţi pentru copii, Puiul mamei, editată în 2000. În 2004, la Ierusalim, cade victimă unui atentat cu bombă, în urma căruia are nevoie de un an şi jumătate de recuperare. De-a lungul carierei sale, scriitoarea a primit numeroase premii, printre care: Premiul de Aur şi Premiul de Platină ale Asociaţiei Editorilor din Israel (1997), Corine (Germania, 2001), Amphi (Franţa, 2003), ACUM (Israel; 1997, 2003, 2005) şi Wizo (Franţa, 2007). Romanele Zeruyei Shalev sunt publicate de cele mai importante edituri din lume.




De acest autor:

1
Viata amoroasa

Bestseller internaţional, tradus în peste douăzeci şi cinci de ţări şi ecranizat în 2007 (Germania), în regia Mariei Schrader, cu Netta Gari şi Rade Serbedzija în rolurile principale. Roman distins în Israel, în 1997, cu Premiul de Aur şi Premiul de Platină ale Asociaţiei Editorilor şi Premiul ACUM....detalii