Închide Close

Înapoi la evenimente

Didier Decoin la București, 31 mai–2 iunie

La invitația Institutului Francez și a Editurii Humanitas Fiction, DIDIER DECOIN, secretar general al Academiei Goncourt și autorul romanului BIROUL PENTRU GRĂDINI ȘI IAZURI, publicat recent în colecția „Raftul Denisei“, va fi prezent la București în perioada 31 mai–2 iunie, în cadrul Sezonului România–Franța 2019. Scriitorul francez va participa la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2019, ediția a XIV-a.
Programul evenimentelor
VINERI, 31 mai
14.30–15.30

Sala de Protocol a Universității Româno-Americane (bd. Expoziției nr. 1B, parter, corp B)
Întâlnire cu studenții, discuție despre romanul Biroul pentru Grădini și Iazuri și sesiune de autografe
Participă: Didier Decoin, prof.univ.dr. Mirela Murgescu, Facultatea de Istorie – Universitatea din București, Șerban Georgescu, directorul Departamentului de Studii Asiatice din cadrul Universității Româno-Americane, Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction
SÂMBĂTĂ, 1 iunie
11.00–12.00

Bookfest 2019, standul Lire la France* (Romexpo, pavilionul B2)
Parcusul unei cărți: scriere, editare, traducere – dezbatere pornind de la romanul Biroul pentru Grădini și Iazuri de Didier Decoin, editat de Stock (Franța) și de Humanitas Fiction (România)
Participă: Didier Decoin, Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction, Doru Mareș, traducător, și Alex Orhon, cesiunea drepturilor de autor – Editura Stock; moderator: Mihaela Dedeoglu, jurnalistă RFI România
12.00–12.30
Bookfest 2019, standul Lire la France* (Romexpo, pavilionul B2)
Sesiune de autografe Didier Decoin și întâlnire cu publicul
12.30–13.00
Bookfest 2019, standul Lire la France* (Romexpo, pavilionul B2)
Lansare de carte și sesiune de autografe – Biroul pentru Grădini și Iazuri, colecția „Raftul Denisei“
Participă: Didier Decoin, Mihaela Dedeoglu, jurnalistă RFI România, și Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction
DUMINICĂ, 2 iunie
11.00–12.00

Bookfest 2019, Scena Agora (Romexpo, pavilionul B2)
Întâlnire – „Premiul Goncourt – Alegerea României, instrument și vector pentru traducerile literare“
Participă: Didier Decoin, Magdalena Mărculescu, director general Editura Trei, Despina Jderu, președinta juriului din partea Universității din București; moderator: Mirela Nagâț, jurnalistă TVR
12.30–13.00
Bookfest 2019, standul Lire la France* (Romexpo, pavilionul B2)
Sesiune de autografe Didier Decoin și întâlnire cu publicul
13.30–15.30
Bookfest 2019, standul Lire la France* (Romexpo, pavilionul B2)
Discuții libere, întâlniri conviviale, sesiune de autografe cu Didier Decoin, Sophie Brocas, Romain Dutter, Anne-Claire Lévêque, Mihaela Simina, Bianca Spătariu
* Lire la France – stand organizat la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2019 de Institutul Francez împreună cu Biroul Internațional al Editurilor Franceze (BIEF) în cadrul Sezonului România-Franța 2019
• • •
Împrumutând senzualitatea stampelor japoneze, Biroul pentru Grădini și Iazuri este romanul unei călătorii inițiatice din Epoca Heian, periplul unei tinere femei care-și iubește soțul și dincolo de moarte. Între rivalități politice și ritualuri seducătoare, Didier Decoin surprinde atmosfera unei Japonii eterne, care se abandonează rafinamentului și simțurilor. Romanul a fost recompensat în 2017 cu Prix des Lecteurs de L’Express / BFMTV, fiind tradus în peste 15 limbi.
„Bine-ați venit în imperiul semnelor și sensurilor. Didier Decoin ne oferă un roman fascinant, fizic, organic, carnal, senzual, olfactiv, de o extraordinară bogăție simbolică.“ – La Croix
• • •
Scriitor, jurnalist și scenarist, DIDIER DECOIN s-a născut la 13 martie 1945. După studii secundare la Notre-Dame de Sainte-Croix este admis la Facultatea de Drept, pe care însă o abandonează repede în favoarea jurnalismului. Trece prin redacții faimoase din presa scrisă și din radio – France-Soir, Le Figaro, Les Nouvelles Littéraires, La Voix des Sports, Europe 1 înainte de a se consacra exclusiv scrisului. Debutează în anul 1966 cu romanul Le Procès à l'Amour. Semnează, de-a lungul timpului, peste 40 de lucrări, singur sau în colaborare, dintre care 25 de romane. Unele dintre cărțile sale au fost recompensate cu premii importante: Prix des Libraires pentru Abraham de Brooklyn (1971), Prix des Quatre Jurys pentru Élisabeth ou Dieu seul le sait (1970), Prix Goncourt pentru John l'Enfer (1977), Prix de la Littérature Religieuse pentru Élisabeth Catez ou l'obsession de Dieu (1991), Prix Littéraire du Cotentin și Prix Livre et Mer Henri-Queffélec pentru Avec vue sur la mer (2005), Prix des Lecteurs de L’Express / BFMTV pentru romanul Biroul pentru Grădini și Iazuri (Le Bureau des Jardins et des Étangs, 2017; Humanitas Fiction, 2019). De-a lungul celor peste 50 de ani de activitate literară, numeroase alte romane l-au impus drept unul dintre cei mai apreciați scriitori francezi contemporani: Ceux qui vont s’aimer (1973), L’Enfant de la mer de Chine (1981), Autopsie d’une étoile (1987), La Femme de chambre du Titanic (1991), Madame Seyerling (2002), Est-ce ainsi que les femmes meurent? (2009), La Pendue de Londres (2013).
Semnează numeroase scenarii pentru film si televiziune, iar unele dintre producțiile la care participă devin adevărate legende (L'Homme voilé, De guerre lasse, Hors la vie – Prix Spécial du Jury, Festival de Cannes, I… comme Icar – Prix César pentru scenariu, Les Misérables, Balzac, Le Comte de Monte-Cristo).
În 1995 este ales membru al Academiei Goncourt, al cărei secretar general este astăzi.

 

 

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact