Evgheni Vodolazkin revine în România, la Timișoara, București și Brașov

Evgheni Vodolazkin, unul dintre cei mai importanți și îndrăgiți scriitori, revine în România, în perioada 24–28 octombrie, la invitația Editurii Humanitas Fiction și a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara – FILTm 2019.
Tradus în peste 30 de limbi, Evgheni Vodolazkin a primit cele mai prestigioase premii literare din Rusia: Premiul Bolșaia Kinga (Marea Carte) pentru romanele Laur (2013) și Aviatorul (2016), Premiului Iasnaia Poliana (Premiul Lev Tolstoi) pentru romanul Laur (2013), Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) pentru romanul Brisbane (2019) și Premiul Soljenițîn pentru întrega operă (2019).
Evgheni Vodolazkin este creatorul unui univers literar unic în care teme precum timpul, iubirea, libertatea și memoria sunt tratate în mod sclipitor, cu un registru stilistic al cărui ritm își păstrează intactă capacitatea de a suprinde mereu citirorul.
În România, romanele lui Evgheni Vodolazkin, publicate în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, s-au vândut până în prezent în peste 60 000 de exemplare.
Programul evenimentelor de la Timișoara, București și Brașov
Timișoara – joi, 24 octombrie, ora 19.00
Evgheni Vodolazkin invitat al Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara – FILTm, ediția a VIII-a, cu tema „Libertatatea între istorie și literatură“
Lectură publică alături de scriitorii José Luís Peixoto și Lucian Dan Teodorovici
Moderator: Mihaela Dedeoglu
Muzeul de Artă din Timișoara, Sala Barocă, Piața Unirii nr. 1
București – vineri, 25 octombrie, ora 19.00
Lansarea romanului Brisbane și sesiune de autografe
Participă: Evgheni Vodolazkin, Ioana Bâldea Constantinescu, Marian Voicu și Denisa Comănescu
Librăria Humanitas de la Cișmigiu, bd. Regina Elisabeta nr. 38
Acces gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza rezervării prin Eventbook
Brașov – sâmbătă, 26 octombrie, ora 13.00
Evgheni Vodolazkin la Bookfest Brașov
Lansarea romanului Brisbane și sesiune de autografe
Participă: Evgheni Vodolazkin, Adrian Lăcătuș, Denica Comănescu și Mihail Vakulovski
Aula Universității Transilvania, str. Iuliu Maniu nr. 41A
București – luni, 28 octombrie, ora 18.30
Evgheni Vodolazkin în dialog cu Marius Constantinescu
Sesiune de autografe
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“. str. Boteanu nr. 1
Acces gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza rezervării prin Eventbook

Arhiva evenimentelor:

Dataiconiţa de sortareDescriere
31.10.2019Lansare, sesiune de autografe – Pauline Delabroy-Allard – joi, 31 octombrie, Librăria Humanitas de la Cișmigiu
31.05.2019Didier Decoin la București, 31 mai–2 iunie
31.03.2014Lansare – Ultimul nud de Ellis Avery – Librăria Humanitas de la Cişmigiu, 1 aprilie, ora 19
30.11.2009Scriitorul neerlandez Arnon Grunberg revine la Bucureşti cu un nou proiect literar
30.10.2018Întâlnire cu François-Henri Désérable – miercuri, 31 octombrie, ora 19, Librăria Humanitas de la Cișmigiu
30.10.2014Eveniment Herta Müller – lansare, colaj de filme, recital Ada Milea – 31 octombrie, ora 19, Librăria Humanitas de la Cişmigiu
30.09.2013Încăperi ferecate de Care Santos – lansare la librăria Humanitas Kretzulescu, marţi, 1 octombrie, ora 19
30.06.2009Lansare de carte: EU ŞI KAMINSKI (şi câteva fotografii)
30.05.2014Sorj Chalandon la Bookfest, 30 şi 31 mai
30.03.2012Isabel Allende, proaspăt laureată a Premiului Andersen
30.01.2019Lansare – Boualem Sansal, Satul neamțului – miercuri, 30 ianuarie, ora 19, Librăria Humanitas de la Cișmigiu
30.01.2018Lansare – Eric-Emmanuel Schmitt, Adolf H. Două vieți – miercuri, 31 ianuarie, ora 19, Librăria Humanitas de la Cișmigiu
29.10.2013Întâlnire cu Jan Koneffke şi sesiune de autografe la Libraria Humanitas din Braşov, 30 octombrie, ora 16.30
29.10.2013Dezbatere – Două faţete ale războiului. Librăria Humanitas Kretzulescu, 30 octombrie, ora 19
29.10.2009Noul roman al Hertei Müller va fi publicat de Humanitas Fiction
29.09.2015Rui Zink la București – miercuri, 30 septembrie, ora 19, Librăria Humanitas de la Cișmigiu
29.09.2014Un nou roman de Care Santos lansat la Bucureşti în prezenţa autoarei – 30 septembrie, ora 19, Librăria Humanitas de la Cişmigiu
29.05.2016Seară japoneză – Akira Yoshimura, Naufragii – luni, 30 mai, ora 19, Librăria Humanitas de la Cișmigiu
29.05.2011Cele mai vândute cărţi Humanitas Fiction la Bookfest 2011
29.01.2016Despre Bob Dylan cu Dan C. Mihăilescu și Bogdan Șerban – sâmbătă, 30 ianuarie, ora 17, Librăria Humanitas de la Cișmigi