Închide Close

Editura Humanitas Fiction

Nicole Krauss, Un bărbat intră în cameră

Din categoriile literatură

În colecția Raftul Denisei

Un bărbat intră în cameră, strălucitul roman de debut al autoarei bestsellerului Istoria iubirii, a fost desemnat de ziarul Los Angeles Times „Cartea anului" în 2003. În 2010 revista The New Yorker a inclus-o pe Nicole Krauss printre cei mai buni 20 de scriitori americani sub 40 de ani. Romanele sale sunt traduse în peste 35 de limbi.

Samson Greene, un tânăr şi admirat profesor de la Columbia University, este găsit rătăcind în deşertul Nevada. Când soţia sa, Anna, soseşte la spitalul unde bărbatul este internat pentru a i se extirpa o tumoare cerebrală, descoperă că amintirile acestuia de după vârsta de doisprezece ani sunt iremediabil pierdute. Încă din primele clipe de luciditate, Samson va începe lupta cu trecutul şi, mai ales, cu un prezent în care nu se mai regăseşte. O meditaţie tulburătoare asupra pericolelor şi voluptăţilor uitării, a memoriei, istoriei personale şi a singurătăţii.

Despre Nicole Krauss

NICOLE KRAUSS s-a născut în Brooklyn, în 1974. În 1992 este primită la Stanford University, unde obţine o diplomă de excelenţă în literatura engleză şi scrie poezie sub îndrumarea poetului Iosif Brodski. În 1993 debutează ca poetă, iar în 2002 se numără printre finaliştii la Yale Younger Poet’s Prize; tot atunci poemele ei ajung în paginile publicaţiilor The Paris Review, Ploughshares şi Doubletake. În 1996 urmează un masterat în istoria artei la Oxford University, desăvârşindu-şi studiile la Courtauld Institute din Londra. Primul său roman, Un bărbat intră în cameră (Man Walks into a Room; Humanitas Fiction, 2011), apare în 2002 şi este finalist la Los Angeles Times Book of the Year. În 2005 publică bestsellerul internaţional Istoria iubirii (The History of Love; Humanitas Fiction 2007, 2012, 2017) pentru care primeşte William Saroyan Prize for International Literature şi Prix du Meilleur Livre Étranger. Romanul este desemnat „Cartea anului“ de Amazon.com şi se numără printre cărţile finaliste la Orange Prize, Prix Femina Étranger şi Prix Médicis Étranger, aflându-se şi pe lista lungă a International IMPAC Dublin Literary Award 2007. În 2017 este ecranizat în regia lui Radu Mihăileanu. În 2007 prestigioasa revistă Granta o include pe Nicole Krauss printre cei mai buni tineri romancieri americani, iar în 2010 The New Yorker o alege pe lista celor mai buni 20 de scriitori sub 40 de ani. Cel de-al treilea roman al lui Nicole Krauss, Marea casă (Great House, 2010; Humanitas Fiction, 2012), se bucură de mare succes de critică și de public, fiind finalist la National Book Award și Orange Prize. În 2017 publică romanul Pădurea întunecată (Forest Dark; Humanitas Fiction, 2018). În 2020 îi apare primul volum de povestiri Să fii bărbat (To Be a Man; Humanitas Fiction, 2022), câștigator al Wingate Literary Prize 2022. În 2021, Nicole Krauss primește Sami Rohr Inspiration Award. Proza ei a apărut în The New Yorker, Harper’s, Esquire, Best American Short Stories, iar cărțile sale sunt traduse în peste 35 de limbi. | nicolekrauss.com

 

Fotografia autoarei © Joyce Ravid

Recenzii

„Acest debut extrem de intens şi de inteligent o propulsează pe Nicole Krauss în linia întâi a romancierilor americani.“ (Susan Sontag)

„Un prim roman superb scris şi provocator din punct de vedere intelectual. Nicole Krauss are talentul extraordinar de a surprinde inexprimabilul.“ (Chicago Tribune)

„O proză subtilă şi sofisticată, seducătoare prin cadenţele sale. Veţi savura fiecare pagină şi veţi aştepta cu nerăbdare următoarele cărţi ale acestei formidabile autoare.“ (The Washington Post Book World)

„Un roman vizionar, dar scris cu precizie, direct şi misterios, asemenea unuia semnat de Ian McEwan, dar mai auster.“ (Bookforum)

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Un bărbat intră în cameră
  • An apariție: 2011
  • Ediție: I
  • Pagini: 240
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-689-423-7
  • Colecție: Raftul Denisei
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Nicole Krauss
  • Traducere: Dina Litzica

Noi apariții

Author Spotlight

Jay Parini

pagina autorului

JAY PARINI s-a născut în 1948, în Pittston, Pennsylvania. După studii de filologie și un doctorat obținut în 1975 la University of St. Andrews, în Scoția, devine profesor de limba engleză și predă vreme de șapte ani la Darmouth College din New Hampshire, Hanover.

Evenimente

27 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Fata mecanică de Anna Mazzola

7 martie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Iasbel Allende, Numele mi-l știe vântul

28 februarie 2024, Editura Humanitas Fiction

Lansare – Numărul 2 de David Foenkinos

Calendar

Editura Humanitas Fiction pe Social Media

contact