Închide Close
A patra mana

Editura Humanitas

John Irving, A patra mana

Din categoriile literatură

În colecția Raftul întâi

Exista situatii cand caile unei vaduve sunt mai greu de patruns decat ale Domnului. Mai ales cand persoana vrea sa conserve memoria sotului defunct, inventand un alibi medical – transplantul in folosul unui reporter american atacat de un leu pentru a solicita drepturi conexe din momentul cand mana prelevata intra in posesia noului beneficiar. Acesta e pretextul ales de John Irving pentru o satira suculenta, cu accente de farsa, in care tinta principala o reprezinta goana mediatica dupa senzational. Pe o planeta dispusa la tot mai dese si triste relativizari, comedia de moravuri a lui Irving impinge sub lupa tipologii bizare, insi capabili sa-si inchirieze constiintele si sa-si exploateze lucrativ frustrarile. E limpede, din jungla cablurilor, a lavalierelor si a indicilor de audienta pandesc la fel de multe primejdii ca de sub lianele tropicale. Totul e sa stii sa te adaptezi si, facand-o, sa nu-ti tradezi nici profesia, nici prietenii si cu atat mai putin principiile. Cat de anevoios e uneori acest lucru o dovedeste cartea lui Irving, un recital in care stereotipiile americane de la sfarsitul mileniului doi sunt disecate cu umor, luciditate si talent de un prozator care isi merita locul in raftul intai al oricarei biblioteci.traducere de Sanda Aronescu
Despre John Irving
John Irving (n. 1942) a fost pe rand antrenor de lupte, profesor universitar, actor, prozator si scenarist. Incurajat de intalnirea pe care si azi o socoteste providentiala cu John Yount, un tanar romancier din sudul Americii, isi alege teme atractive, unele surprinzatoare, si debuteaza cu Setting Free the Bears, un roman despre tentativa unor iubitori de animale de a elibera ursii de la Gradina zoologica din Viena. Cu un box-office mai bun cu fiecare titlu, publica o serie de carti care fie cunosc transpuneri cinematografice de calitate (The World According to Garp, The Cider House Rules), fie raman borne epice ale unui palmares elogiat de revistele literare (The Water-Method Man, The 159-Pound Marriage, A Prayer for Owen Meaney, A Son of the Circus, A Widow for One Year). Cartile lui Irving demonteaza tabuuri dragi societatii americane, propun personaje greu de uitat si radiografiaza o viata la care multi ravnesc fara sa-i cunoasca dedesubturile.
Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: A patra mana
  • An apariție: 2004
  • Ediție: editia I
  • Pagini: 308
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 973-50-0761-4
  • ISBN-10: 973-50-0761-4
  • Colecție: Raftul întâi
  • Domeniu: literatură
  • Autor: John Irving

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact