Închide Close

Editura Humanitas

Mario Livio, Gafe strălucite

Greşeli colosale ale unor mari savanţi, care ne-au schimbat perspectiva asupra vieţii şi universului

Din categoriile ştiinţă

În colecția Ştiinţă

Ce îi deosebește pe marii savanți de ceilalți oameni de știință nu sunt doar succesele, ci și eșecurile. Darwin, Kelvin, Pauling, Hoyle și Einstein au comis „gafe strălucite“, nu simple erori, pentru că în spatele lor se ascund probleme care au împins cunoașterea „cu spatele la perete“, iar de aici au apărut noi perspective asupra lumii. Cartea lui Mario Livio dezvăluie momente critice din istoria științei și ne apropie de figurile marilor savanți – oameni, și ei, supuși fatalmente greșelii.

„În pofida gafelor, și poate chiar datorită lor, cele cinci personalități pe care le-am urmărit și prezentat în această carte nu numai că au revoluționat domeniile lor științifice, dar sunt și autorii unor creații intelectuale cu adevărat mărețe. Spre deosebire de numeroase contribuții științifice care se adresează doar profesioniștilor din cadrul aceleiași discipline, operele acestor maeștri au depășit granițele dintre știință și cultura generală.“ (Mario LIVIO)

Despre Mario Livio

Astrofizicianul american de origine israeliană MARIO LIVIO (n. 1945, la București) a lucrat la Space Telescope Science Institute (care exploatează Telescopul Spațial Hubble) și a publicat peste patru sute de articole despre supernove, găuri negre, formarea sistemelor planetare, energia întunecată, apariția vieții în univers etc. În paralel cu cercetarea științifică, Mario Livio a scris mai multe cărți de popularizare a științei: Secțiunea de aur (pentru care a primit Premiul Peano și Premiul Internațional Pitagora), Ecuația care n‑a putut fi rezolvată, Este Dumnezeu matematician? (aleasă de Washington Post drept una dintre cele mai bune cărți din 2009) și Gafe strălucite, toate apărute în traducere românească la Humanitas. | www.mariolivio.com

 

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Gafe strălucite
  • Subtitlu: Greşeli colosale ale unor mari savanţi, care ne-au schimbat perspectiva asupra vieţii şi universului
  • An apariție: 2016
  • Pagini: 360
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-5330-7
  • Colecție: Ştiinţă
  • Domeniu: ştiinţă
  • Autor: Mario Livio
  • Traducere: Florin Sicoie

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact