Închide Close

Editura Humanitas

Dinu Pillat, Mozaic istorico-literar

Din categoriile Critică și istorie literară

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

Această nouă ediţie, revăzută şi adăugită, a Mozaicului istorico-literar. Secolul XX ţine seama de ultimele corecturi ale autorului, recuperează în note de subsol pasajele cenzurate din unele texte, oferă un portret inedit al poetului V. Voiculescu şi are o Addenda care cuprinde „Pagini inedite dintr-un jurnal de lectură", „Proiecte de mini-antologii lirice româneşti" şi reeditarea plachetei Exerciţii de supravieţuire (1993) cu poeme din opera lui R.M. Rilke traduse de Dinu Pillat în anii '50. Volumul este ilustrat cu facsimile şi fotografii din arhiva familiei.

„E ciudat cum la feciorul seninului Ion Pillat apare o atracţie vădită pentru o literatură a febrelor intelectuale, anxiilor sufleteşti şi extremismelor artistice. Nu limpiditatea, ci tulburele, nu împăcatul, ci chinuitul îi stârnesc interesul principal. Deşi format la şcoala lui Călinescu, care i-a inspirat o admiraţie conjugată cu afecţiune profundă, rămâne rece în faţa echilibrului clasic şi trăieşte foarte viu entuziasmele spiritului modern. Farmecul studiilor lui Dinu Pillat îl dă înflăcărarea pentru scriitorii favoriţi, ascunsă sub perfecta obiectivitate a istoricului literar. Fluxul simpatiei trece prin ţevăria diverselor opinii critice străine, urmărindu-i cu o curiozitate trează labirintul şi încălzind-o la roşu. «Mozaicală» în realitate e doar tehnica alcătuirii articolelor. Dinu Pillat are o pricepere specială de a «pune în pagină» faptele istorico-literare, datele biografice, citatele semnificative, piesele dosarului judecăţilor critice, cu aparenţa că dispare complet îndărătul lor. Prezenţa lui e însă permanent foarte vie în decupajul dibaci, sublinierile inteligente, formulările nete, intransigente, fără nici o umbră de echivoc.“ (Ov. S. CROHMĂLNICEANU)

„În critică, Dinu Pillat este un excursionist avizat, care îşi reprimă izbucnirile şi exaltările neofitului; emoţia se trage în spatele unei măşti imperturbabile, de o eleganţă aristocratică, şi trebuie ghicită în siguranţa cu care sunt detectate colţurile şi locurile cele mai extravagante, ce sunt contemplate apoi cu o secretă voluptate a certitudinilor niciodată înşelate.“ (Mircea IORGULESCU)

„Dinu Pillat este un epicureu rafinat al lecturii, din familia marilor degustători de literatură. Gestul critic înseamnă pentru el, în ordine psihologică, un act de asceză. Înainte de a comunica şi de a explicita, el pare că iniţiază o îndelungă autoconfe¬sare. Există, peste toate scrierile sale, un calm care vine din adânc, o mistuire în tăcere, căci lectura constituie pentru el un viciu nobil.“ (Petru POANTĂ)

„În general, universul dostoievskian (şi preocuparea pentru acesta), ca şi universul mistic sunt asociate cu exaltarea, cu iraţionalul, cu «isteria». Or, nimic din toate acestea nu se regăseşte în critica «dostoievskianului» Dinu Pillat, ceea ce ne duce cu gândul la o altă formă de reprimare, de stăpânire de sine. Neliniştea sau extazul rămân să fie ghicite undeva în profunzimile textului, subtil camuflate de suprafaţa calmă, «apollinică» a acestuia. De aici şi emoţia pe care această austeritate a stilului său critic o provoacă la lectură. Austeritatea de care vorbeam nu are nimic de-a face cu limbajul «de fier forjat» al criticii formaliste.“ (George ARDELEANU)

Despre Dinu Pillat

DINU PILLAT, fiul poetului Ion Pillat şi al pictoriţei Maria Pillat-Brateş, s-a născut pe 19 noiembrie 1921 la Bucureşti. A făcut clasele primare şi secundare la Liceul Spiru Haret din Bucureşti, debutând cu proze lirice şi critică literară în paginile revistei şcolii, Vlăstarul. Între 1940 şi 1944 a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie, Cornelia (Nelli) Filipescu. După absolvirea facultăţii a devenit asistentul profesorului G. Călinescu la Catedra de istorie a literaturii române moderne. Şi-a susţinut teza de doctorat, sub îndrumarea lui G. Călinescu, în 1947, cu studiile Romanul de senzaţie în literatura română din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi Contribuţiuni la biografia lui Ion Pillat. În acelaşi an, în urma unei restructurări pe criterii politice, a fost îndepărtat de la catedră. Între 1950 şi 1956 a lucrat pe un post de casier şi apoi de pontator la cooperativa de praf de sânge „Muntenia". În toamna lui 1956, G. Călinescu a reuşit să-l aducă la Institutul de Istorie Literară şi Folclor, al cărui director devenise, pe un post de cercetător. Arestat de Securitate în primăvara lui 1959, este anchetat şi inculpat în aşa-numitul „proces al intelectualilor", în „lotul Noica-Pillat"; i se dă o condamnare de 25 de ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru „crima de uneltire împotriva ordinii sociale", unul dintre principalele capete de acuzare fiind romanul Aşteptând ceasul de apoi, scris în 1948 şi dat ulterior spre lectură unor cunoscuţi, inculpaţi şi ei în proces. Eliberat din închisoare în 1964, în urma amnistiei generale a deţinuţilor politici, e reîncadrat în acelaşi an la institutul condus de G. Călinescu. În 1975, în urma unei noi restructurări pe criterii politice, este dat afară şi retrogradat pe un post de documentarist la Biblioteca Centrală Universitară. Bolnav de cancer, moare pe 5 decembrie 1975.

Scrieri publicate. Romane: Tinereţe ciudată (Ed. Modernă, Bucureşti, 1943), Moartea cotidiană (Ed. Vatra, Bucureşti, 1946); aceste două romane, împreună cu Jurnalul unui adolescent, au apărut ulterior într-un singur volum, sub titlul Tinereţe ciudată (Ed. Minerva, Bucureşti, 1984), iar apoi sub titlul Tinereţe ciudată şi alte scrieri (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2011); Aşteptând ceasul de apoi (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2010). Studii şi monografii: Mozaic istorico-literar (EPL, Bucureşti, 1969; ed. a II-a, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1971), Ion Barbu (Ed. Tineretului, Bucureşti, 1969), Dostoievski în conştiinţa literară românească (Cartea Românească, Bucureşti, 1976), Itinerarii istorico-literare, ed. de George Muntean (Ed. Minerva, Bucureşti, 1978); ultima lucrare a apărut ulterior într-o ediţie adăugită, sub titlul Spectacolul rezonanţei. Eseuri, evocări, sinteze, ed. de Monica Pillat şi George Ardeleanu (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2012).

 

Dinu Pillat în 1942, fotografie din Arhiva Monica Pillat

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Mozaic istorico-literar. Secolul XX
  • An apariție: 2013
  • Ediție: I
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-50-4235-6-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: Critică și istorie literară
  • Autor: Dinu Pillat
  • Ediţie îngrijită de: George Ardeleanu, Monica Pillat
  • Prefaţă: George Ardeleanu

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact