Închide Close

Editura Humanitas

Ani Chöying Drolma, Confesiunile unei călugărițe budiste

Traducere de Dana Soloveanu

„Lotusul se naşte în noroi, dar floarea sa rămâne întotdeauna albă şi curată. Asta e cea mai mare provocare pentru noi: să trăim în inima unei probleme, dar să nu fim subminaţi de ea. Fericirea e pretutindeni, accesibilă pentru toţi cei care vor s-o vadă. Secretul fericirii este să preţuieşti. Să ştii cum să fii mulţumit cu ceea ce ai. Budiştilor nu le este deloc frică de moarte: e în mod sigur singura certitudine din viaţă. Are, pe deasupra, o putere fără egal de a-i face pe oameni să privească atent în inima lor şi să decidă ce este esenţial şi ce este superfluu. Think big, start small. Ador această propoziţie. Mi-o repet mie insămi foarte des. De fiecare dată când mă lansez într-un nou proiect. Nu m-am gândit niciodată că mi-ar fi imposibil să fac ceva. Nu e aroganţă, ci pur şi simplu încredere în viaţă. În forţa ei. Putem schimba cursul întâmplărilor. Fiecare, la nivelul său, poate face lumea mai bună. Lumea are nevoie de sfinţi. Dar are nevoie şi de oameni obişnuiţi, simple fiinţe umane care pot să înţeleagă durerea celorlalţi. Practica budistă ne învaţă să ne privim duşmanul ca pe un învăţător, să profităm de cel care ne provoacă pentru a ne combate propria negativitate. Ca un magnet atras în direcţii opuse, m-am construit în jurul iubirii şi urii, violenţei şi dragostei necondiţionate, limitării şi infinitului. Am fost atrasă întâi într-o parte, apoi în cealaltă, până când receptorii mei interni au încetat să intre în panică şi să-mi trimită mesaje contradictorii, până când mi-am găsit stabilitatea.“ (ANI CHÖYING DROLMA)

Despre Ani Chöying Drolma

ANI CHÖYING DROLMA s-a născut pe 4 iunie 1971 la Kathmandu, din părinți tibetani refugiați în Nepal din China comunistă. S-a călugărit la numai 13 ani pentru a scăpa de un tată abuziv, fiind primită la mânăstirea Nagi Gompa sub oblăduirea maestrului budist Tulku Urgyen Rinpoche. Aici a învațat, printre multe altele, să cânte mantre. În 1994 chitaristul Steve Tibbetts i-a descoperit vocea extraordinară, a înregistrat-o și a produs două CD-uri. Așa a început cariera ei internațională de interpretă de muzică sacră budistă. Din banii câștigați astfel și din donații, a înființat în 2000, în apropiere de Kathmandu, școala cu internat gratuită Arya Tara, care e astăzi căminul a 80 de tinere călugărițe sărace din Nepal și India. Nuns’ Welfare Foundation, înființată de ea în 1998, a inaugurat în 2010 Aarogya Foundation, care oferă servicii medicale bolnavilor de rinichi. Iar lista activităților ei umanitare ar putea continua. În 2014 a primit titlul de ambasador național UNICEF în Nepal. A semnat până acum, ca interpretă, 15 albume. Cartea ei de memorii, apărută pentru prima oară în Franța în 2008, a devenit un bestseller cu traduceri în 15 limbi.

Alte Detalii

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact