Închide Close

Editura Humanitas

Giovanni Boccaccio, Corbaccio/Croncanul

Din categoriile literatură

În colecția Biblioteca italiană

Croncanul aduce la perfecţiune registrul „vulgar“ boccaccian dezvoltând resursele expresive şi stilistice ale Decameronului şi ne oferă un model de proză desăvârşită sub aspectul bogăţiei lexicale, gata de a recurge, cum am mai spus, la soluţii dialectale şi argotice la limita scabrosului, fără a renunţa însă cu nimic la demnitatea stilistică a unei frazări modelate pe sintaxa latinizantă, pe cadenţa accentelor, pe rafinamentul clauzulelor medievale, toate conferind un efect de bas continuu şi de contragreutate vulgarităţii lexicului. Şi nu este întâmplător că în cel mai faimos tratat normativ al Renaşterii, Prose della volgar lingua (Scrieri despre limba italiană), Pietro Bembo (1525), care-l consacră pe Boccaccio ca „model“ pentru prozatorii vremii sale, manifestă o anume rezervă faţă de operele de tinereţe ale certaldezului (îndeosebi faţă de Filocolo şi Fiammetta) şi că, dimpotrivă, Croncanul este plasat la acelaşi nivel cu Decameronul în ceea ce priveşte demnitatea limbii şi a stilului, în pofida rezervelor privitoare la indecenţa subiectului. (Guido BALDASSARRI)

Despre Giovanni Boccaccio

GIOVANNI BOCCACCIO s-a nascut in 1313 la Paris. Tatal sau era un negustor florentin, iar mama era frantuzoaica. A copilarit la Florenta, in acelasi cartier in care erau si casele familiei Alighieri, si era inrudit cu familia Beatricei Portinari. Dupa o ucenicie nereusita la Napoli in meseria tatalui sau, a studiat dreptul canonic, dar l-a abandonat si pe acesta, dedicandu-se total literaturii. A fost trimis de Signoria Florentei in calitate de ambasador la Ravenna (unde l-a cunoscut pe Francesco Petrarca), Forli si Avignon (pe vremea cand aici se afla scaunul papal). Si-a inceput cariera literara cu poeme (La caccia di Diana, Filostrato, La Teseide, L'amorosa visione) si povestiri (Il filocolo, Elegia di Madonna Fiammetta), dar a atins desavarsirea cu capodopera sa Decameronul (1350-1354), urmat de Labirinto d'amore, un pamflet impotriva femeilor care contrazicea tocmai ceea ce exaltase in principala sa opera: dreptul femeilor la viata libera. Eruditia sa si-a gasit expresia in cateva tratate, scrise in latina cu subiecte mitologice, geografice sau istorice. A murit in 1375 la Certaldo in Toscana.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Corbaccio/Croncanul
  • An apariție: 2013
  • Ediție: I
  • Pagini: 240
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-50-4244-8
  • Colecție: Biblioteca italiană
  • Domeniu: literatură
  • Autor: Giovanni Boccaccio
  • Ediţie îngrijită de: Smaranda Bratu Elian
  • Prefaţă: Guido Baldassarri
  • Traducere şi note: Smaranda Bratu Elian

Noi apariții

Author Spotlight

Lucian Boia

pagina autorului

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie...

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact