Închide Close
Jurnalul unui geniu

Editura Humanitas

Salvador Dalí, Jurnalul unui geniu

Dali are constiinta propriului geniu. Pana la vertij. Pare sa fie un sentiment intim foarte reconfortant. Parintii l-au numit Salvador tocmai pentru ca era menit sa salveze pictura amenintata cu moartea de catre arta abstracta, de suprarealismul academic, de dadaism si, in genere, de toate „ismele“ anarhice. Jurnalul este deci monumentul pe care Dali il inalta gloriei personale. Lipseste din paginile lui orice urma de modestie...

Despre Salvador Dalí

Personalitate unică și flamboaiantă, care întreaga viață a vrut să scandalizeze și să uimească, SALVADOR DALÍ este, poate, cea mai cunoscută figură a picturii moderne. S-a născut la 11 mai 1904 la Figueres, în Catalonia, ca fiu al unui notar. Între 1922 și 1926 studiază la Real Academia de Bellas Artes de San Fernando din Madrid. Se împrietenește cu Federico García Lorca și cu Luis Buñuel. După o perioadă neoimpresionistă, Dalí se apropie de tehnicile cubiste, apoi de mișcarea suprarealistă, pe care o descoperă odată cu stabilirea sa la Paris, în 1927. Aduce, în cadrul acesteia, o metodă pe care o denumește „paranoic-critică“. În grupul suprarealiștilor o cunoaște pe viitoarea sa soție, Gala, împreună cu care se va stabili, din 1930, la Cadaqués, în Spania. Între 1940 și 1948 Dalí și Gala locuiesc în SUA, revenind apoi în Spania. Printre cele mai cunoscute picturi daliniene se numără: Marele masturbator (1929), Persistența memoriei (1931), Girafa în flăcări (1935), Presimțirea războiului civil (1936), Metamorfoza lui Narcis (1937), Fecioara de la Port Lligat (1949), Descoperirea Americii de către Cristofor Columb (1960) etc. A creat costume și decoruri pentru balet (Labirintul – 1941, Tristan nebun – 1944) și a făcut ilustrații la Cânturile lui Maldoror de Lautréamont și Don Quijote de Cervantes. A colaborat cu Luis Buñuel la realizarea peliculelor Câinele andaluz (1929) și Vârsta de aur (1930). Dintre scrierile sale menționăm: La conquête de l’irrationnel (1935), La vie secrète de Salvador Dalí (1942), romanul Chipuri ascunse (Visages cachés, 1943) și Jurnalul unui geniu (Journal d’un génie, 1964; Humanitas, 1994, 2012, 2015). Salvador Dalí a murit la 23 ianuarie 1989.

Alte Detalii

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact