Închide Close

Editura Humanitas

Lucian Boia, Napoleon III cel neiubit

Din categoriile istorie, eseistică

În colecția Seria de autor Lucian Boia

„Această carte nu e o biografie. Intenţia autorului este să propună o meditaţie privind cariera unei personalităţi care i-a dezbinat pe francezi şi îi separă, încă, pe istorici. În centrul investigaţiei se află un proiect de o ambiţie puţin obişnuită. Napoleon III a vrut să remodeleze Franţa, Europa şi lumea. Va trebui să limpezim geneza unei viziuni politice şi sociale foarte particulare, obiectivele urmărite şi modul în care-au fost puse în operă, iar la sfârşit să facem bilanţul, plin de contraste, al împlinirilor şi eşecurilor.Fiecare individ, şi cu atât mai mult un personaj istoric de mare anvergură, prezintă o multitudine de chipuri, compuse şi recompuse în funcţie de perspectiva din care e privit. Napoleon III este o fiinţă reală şi în acelaşi timp o creaţie «colectivă» a scriitorilor, a istoricilor, a tuturor celor care s-au apropiat de el într-un fel sau în altul. Preocuparea mea a fost să găsesc un punct de echilibru între atâtea reprezentări divergente. Oricum, istoria nu deţine adevă­ruri «absolute». În spatele oricărei reconstituiri se ascunde istoricul. Cu alte cuvinte, acest portret, pe care l-am dorit cât mai fidel, este şi el, într-un fel, propriul meu Napoleon III.“ (Lucian BOIA)

Despre Lucian Boia

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune) şi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului, a Franţei şi a Germaniei. În 1997, lucrarea sa Istorie şi mit în conştiinţa românească a stârnit senzaţie şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.

Volume publicate la Humanitas: Istorie şi mit în conştiinţa românească (1997, 2000, 2002, 2006, 2010, 2011) Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune (1998, 2002, 2008) Două secole de mitologie naţională (1999, 2005, 2011) Mitologia ştiinţifică a comunismului (1999, 2005, 2011) Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit (1999, 2007) Pentru o istorie a imaginarului (2000, 2006) România, ţară de frontieră a Europei (2002, 2005, 2007) Mitul democraţiei (2003) Între înger şi fiară. Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre (2004, 2011) Jules Verne. Paradoxurile unui mit (2005) Omul şi clima. Teorii, scenarii, psihoze (2005) Tinereţe fără bătrâneţe. Imaginarul longevităţii din Antichitate până astăzi (2006) Occidentul. O interpretare istorică (2007) Napoleon III cel neiubit (2008) „Germanofilii". Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial (2009, 2010) Franţa, hegemonie sau declin? (2010) Tragedia Germaniei: 1914–1945 (2010) Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950 (2011) Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia (2012) Explorarea imaginară a spaţiului (2012) De ce este România altfel? (2012) Eugen Brote (1850–1912). Destinul frânt al unui luptător naţional (2013) Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine (2013) Balcic. Micul paradis al României Mari (2014) Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări (2014) Dosarele secrete ale agentului Anton. Petru Comarnescu în arhivele Securităţii (2014) Suveranii României. Monarhia, o soluţie? (2014) Maria, regina României, Jurnal de rãzboi (3 vol., editor) (2014–2015) Cum s-a românizat România (2015) Mihai Eminescu, românul absolut (2015) Strania istorie a comunismului românesc (2016) Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei (2016) În jurul Marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități (2017) Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac (2018) Cum am trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac (2019) Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac (2018) Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri) (2019) Românii şi Europa: O istorie surprinzătoare (2020)

 

Fotografia autorului © Matei Buță/BrandedCont.net.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Napoleon III cel neiubit
  • An apariție: 2014
  • Ediție: a II-a
  • Pagini: 260
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-4602-6
  • Colecție: Seria de autor Lucian Boia
  • Domeniu: istorie, eseistică
  • Autor: Lucian Boia
  • Traducere: Emanoil Marcu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact