Închide Close

Autori

Tariq Ali

Tariq Ali

Scriitor şi regizor de origine pakistaneză, TARIQ ALI s-a născut în 1943, în Lahore, şi-a făcut studiile în Pakistan şi apoi la Oxford. Atitudinea lui de opoziţie faţă de dictatura din Pakistan l-a împiedicat să se mai întoarcă în ţara natală şi astfel a rămas într-un exil nedorit în Marea Britanie. A scris peste douăzeci cărţi de istorie şi politică, dar şi romane, piese de teatru şi scenarii, fiind şi autorul unor documentare TV. Un cunoscut intelectual de stânga, colaborator al cotidianului Guardian încă din anii '70 şi editor al New Left Review, Tariq Ali s-a afirmat ca un lucid analist politic şi un intelectual activ, implicat în dezbaterile publice. La umbra rodiului (Shadows of the Pomegranate Tree, 1992) este primul volum dintr-un cvintet de romane dedicat istoriei Islamului (celelalte patru sunt: The Book of Saladin, 1999; The Stone Woman, 2001; A Sultan in Palermo, 2005; Night of the Golden Butterfly, 2010). La umbra rodiului a fost tradus în peste zece limbi şi i s-a acordat The Archbishop San Clemente del Instituto Rosalia de Castro Prize, pentru cel mai bun roman străin publicat în Spania în 1994.

De acest autor

Evenimente

HUMANITAS 30 DE ANI 1990 — 2020

„Dacă țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.”

Lucian Boia