Celălalt pe care-l adoram

Catherine Cusset

Celălalt pe care-l adoram

Humanitas Fiction, Literatură / Colectia: Raftul Denisei

Embed:
Pret: 29

Traducere și note de Doru Mareș

Considerat de majoritatea criticilor francezi cel mai bun roman al anului 2016, Celălalt pe care-l adoram de Catherine Cusset a obținut premiile Liste Goncourt – Le Choix roumain, Liste Goncourt – Le Choix belge, Liste Goncourt – Le Choix suisse și a fost nominalizat la premiile Goncourt, Renaudot, Fémina, Interallié, Décembre și France Culture-Télérama, ajungând în selecția finală pentru Goncourt.

În Celălalt pe care-l adoram, Catherine Cusset urmărește, cu o lupă halucinantă, parcursul lui Thomas Bulot – fost iubit, devenit prieten apropiat al naratoarei-autoare –, un francez născut la Paris care pleacă să studieze în Statele Unite. Este povestea unui tânăr exuberant, extrem de inteligent, uneori de o sensibilitate maladivă, amuzant, înconjurat de prieteni, care iubește viața, femeile, literatura – cu precădere pe Proust –, filozofia, filmul, muzica, jazzul – mai ales pe Nina Simone și Léo Ferré –, dar care ajunge, la 39 de ani, să-și pună capăt zilelor într-un orășel din Virginia. Un roman electrizant, scris la persoana a doua singular, care vorbește despre fericire, dragoste, prietenia dintre un bărbat și o femeie, dar și despre eșec, impas, neputința adaptării și depresie, având în plan secund fascinația intelighenției franceze a anilor ’80 pentru New York.

  Citește câteva pagini

Info
Catherine Cusset
Recenzii
Detalii produs
Catherine Cusset
Catherine Cusset

CATHERINE CUSSET s-a născut la Paris în 1963. A absolvit École normale supérieure și a devenit profesor agregat de filologie clasică. Și-a obținut doctoratul cu o teză despre Sade. Între 1991 și 2002 a predat literatura franceză a secolului al XVIII-lea la Yale University, apoi s-a mutat la New York, dedicându-se scrisului.

Comentarii

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.