Închide Close

Editura Humanitas

Radu Paraschivescu, Balul fantomelor

Din categoriile umor

În colecția Râsul lumii

„Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, spune-i ce planuri ai“, declară Woody Allen. Sensibil la panseul cineastului, Virgil Mihalcea, profesor de istoria literaturii universale la un liceu bucureştean din anii nouăzeci, trăieşte fără o agendă anume. Cvadruplu divorţat, cu ambiţii de gânganie şi destin de euglenă, el îşi ţine orele pe pilot-automat şi simte cum îl îneacă blazarea. Elevii râd de el, colegii îl privesc de sus, directorul l-ar vrea pe făraş. Această existenţă cenuşie se colorează violent când în garsoniera şi în viaţa lui Mihalcea pătrunde Carla Bracci, o tânără cu aptitudini de maseuză şi fizic de iepuraş Playboy. Schimbarea e bruscă şi totală. În jurul lui Mihalcea încep să crească mafioţi cu acoperire diplomatică, lichidatori sadici, dealeri hârşiţi, poliţişti cu agendă dublă. Totul se transformă într-un perpetuu joc de măşti în care situaţiile basculează neaşteptat. Însă Balul fantomelor nu e doar o farsă din vremea de început a traficului de droguri din România. Cartea pastişează deopotrivă reţetele thrillerelor de doi bani şi ONG-urile cu gesticulaţie ineficientă şi apetit bugetivor.

  Dan C. Mihăilescu prezintă Balul fantomelor (ProTV, „Omul care aduce cartea“, 10 septembrie 2009)

Despre Radu Paraschivescu

RADU PARASCHIVESCU (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de casă. Se îmbată cu vocea lui David Gilmour şi chitara lui Mark Knopfler. Se îndrăgosteşte repede şi-i trece greu. Detestă clişeele, laptele şi broccoli. A scris despre nesimţiţi, Inès de Castro, Maradona şi Caravaggio.

Cărţi: Efemeriada (2000, Libra); Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009); Bazar bizar (2004, Maşina de scris, reeditare Humanitas, 2007); Fanionul roşu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună carte de sport a anului); Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006); Fie-ne tranziţia uşoară. Mici rostiri cu tâlc (Humanitas, 2006); Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007); Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008); Răcani, pifani şi veterani (coord., Humanitas, 2008); Dintre sute de clişee. Aşchii dintr-o limbă tare (Humanitas, 2009); Fluturele negru (Humanitas, 2010); Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), Maimuţa carpatină (Humanitas, 2013), Muşte pe parbrizul vieţii. Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecţie de perle româneşti (Humanitas, 2015), Poveşti de dragoste la prima vedere (coautor, alături de Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi Adriana Bittel – Humanitas, 2015), România în 7 gesturi (Humanitas, 2015), Aștept să crăpi (de astăzi, în prime-time) (Humanitas, 2016), Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?) (Humanitas, 2016), Am fost cândva femeie de onoare și alte povestiri (Humanitas, 2017), Cartea râsului și a cercetării (Humanitas, 2017), Două mături stau de vorbă. Scene românești (Humanitas, 2018), Orice om îi este teamă (Humanitas, 2018), În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi) (Humanitas, 2019), Omul care mută norii (Humanitas, 2019), Recviem vesel pentru tata (Humanitas, 2020), Vitrina cu șarlatani (Humanitas, 2020); Acul de aur şi ochii Glorianei (Humanitas, 2021), Noi suntem români (nimeni nu-i perfect) (Humanitas, 2022), Garoafe la bordel (Humanitas, 2023).

 

Fotografie de Radu Sandovici

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Balul fantomelor
  • An apariție: 2009
  • Ediție: I
  • Pagini: 308
  • Format: 13 x 20 cm
  • ISBN: 978-973-50-2502-1
  • Preț: 32 lei
  • Colecție: Râsul lumii
  • Domeniu: umor
  • Autor: Radu Paraschivescu

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact