Închide Close

Editura Humanitas

Giorgio Agamben, Deschisul

Omul și animalul

Din categoriile filozofie, eseistică

În colecția Eseu

Animalitatea din om și omenescul din animal stau într-o simbioză originară, și tocmai de aceea poate fi gândită o posibilă „regăsire“ a lor la sfârșitul vremurilor. Nimic mai provocator pentru gândirea filozofică decât să lase o clipă deoparte ideea „diferenței specifice“ și să încerce să înțeleagă acest raport pornind de la o constelație de fapte care scapă îndeobște exigențelor reflecției filozofice, dar care transpare adesea în sursele teologice și mitice. Ființa-în-deschis a omului poartă în sine o animalitate transfigurată, activă, pe care strălucita carte a lui Agamben o dezvăluie și o discută cu toată rigoarea unei abordări care surprinde un transcendental comun — și totodată radical diferit — al omului și al animalului.

Despre Giorgio Agamben

GIORGIO AGAMBEN (n. 1942) este unul dintre cei mai importanţi filozofi italieni contemporani. A urmat studii de drept la Roma, încheiate cu un doctorat despre gândirea politică a lui Simone Weil. În perioada studenției, printre prietenii săi s-au numărat personalități precum Elsa Morante, Alberto Moravia, Ingeborg Bachmann și regizorul Pier Paolo Pasolini. În filmul acestuia, Prima Evanghelie – Matei (1964), Agamben a interpretat rolul apostolului Filip. Mai târziu, între 1966 și 1968, a participat la seminarele despre Heraclit şi Hegel ţinute de Martin Heidegger, care a exercitat, alături de Walter Benjamin, o influenţă hotărâ toare asupra gândirii sale. Agamben a editat de altfel, între 1978 și 1986, edițiile italiene din scrierile lui Benjamin, descoperind cu această ocazie manuscrise ale sale considerate până atunci pierdute. A predat la numeroase universităţi europene şi americane, iar actualmente predă la Institutul Universitar de Arhitectură din Veneţia şi la Collège International de Philosophie din Paris. Domeniile sale de predilecţie sunt estetica şi filozofia politică, în care se înscriu majoritatea studiilor şi eseurilor sale. Din scrierile sale, la Editura Humanitas au mai apărut volumele: Prietenul şi alte eseuri (2012), Nuditatea (2015), Stanţe: Cuvântul și fantasma în cultura occidentală (2015), Deschisul: Omul și animalul (2016).

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Deschisul
  • Subtitlu: Omul și animalul
  • An apariție: 2016
  • Ediție: I
  • Pagini: 120
  • Format: 13x20 cm
  • ISBN: 978-973-50-5122-8
  • Colecție: Eseu
  • Domeniu: filozofie, eseistică
  • Autor: Giorgio Agamben
  • Traducere: Vlad Russo

Noi apariții

Author Spotlight

Hannah Arendt

pagina autorului

HANNAH ARENDT s-a născut la Hanovra în 14 octombrie 1906. În 1924 s-a înscris la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia, dar a sfârşit prin a-şi lua doctoratul în filozofie la Heidelberg (1929), după ce studiase cu Heidegger, Husserl şi Jaspers. A fost arestată de Gestapo în 1933, a reuşit să scape şi s-a refugiat în Franţa.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact