Închide Close

Editura Humanitas

Dan C. Mihăilescu, Ciprian Măceşaru, Despre nerăbdarea de a fi răbdător

Din categoriile convorbiri

În colecția Ebook

EBOOK – EPUB / PDF

„Când, odată sorbiţi de fluxul demenţial al oraşului, vă veţi ciocni de mersul enervant de încet al unui zdrahon cu părul alb, păşind agale, boiereşte pe lângă pereţi, să ştiţi că-i foarte posibil ca eu să fiu acela. Ca să fiţi siguri de asta, plasaţi fulgerător îndemnul Hai, tataie, hai mai repede. Dacă veţi auzi răspunsul mulcom Poftiţi, luaţi-o dumneavoastră înainte, că eu nu mai am unde să mă grăbesc, atunci nu mai e loc de îndoială: eu sunt ăla.“ (Dan C. MIHĂILESCU)

„Nerăbdători, sărim peste etape, le ardem, neglijăm esenţele, facem afirmaţii categorice şi încercăm să realizăm lucruri fără a le cunoaşte natura intimă. Cam aici suntem, într-o grabă păguboasă, mereu îmbătaţi de virtuţi mai mult afirmate decât dovedite, superficiali şi, în acelaşi timp, mereu nemulţumiţi de condiţia noastră. Zidim în pereţii ce se tot dărâmă o parte a sufletului nostru. Ne aruncăm cu capul înainte, gata să cucerim ceea ce alţii au cucerit după sute de ani de statornicie.“ (Ciprian MĂCEŞARU)

,,Cu cât creşte viteza, cu atât creşte vidul lăuntric. Din cât eşti mai la zi şi mai departe de tradiţie, dintr-atât se amplifică dezrădăcinarea, dezorientarea, deznădejdea. Din cât te vrei mai socializat şi te consideri incapabil (sau oripilat) de singurătate, dintr-atât eşti mai pustiit, mai singur, copleşit de senzaţia de inutilitate: a ta, a celorlalţi, a lumii. Pe măsură ce te îngreunezi cu tot mai multe accesorii, fleacuri şi capricii, te îndepărtezi de simplitate, autenticitate şi puritate. Devii tot mai artificial, mai înstrăinat de sine, mai dezarticulat. Şi eşti tot mai departe de bucuriile fireşti, de naturaleţe, de împăcarea interioară.“ (Dan C. MIHĂILESCU)

„Mă întreb dacă s-ar putea scrie o istorie culturală a răbdării. S-au publicat cărţi cu teme dintre cele mai bizare, aşa că nu văd de ce nu s-ar putea scrie şi despre un lucru atât de important cum e răbdarea, una dintre marile virtuţi, importantă atât în rândul religiilor, cât şi în filozofia generală de viaţă.“ (Ciprian MĂCEŞARU)

Despre Dan C. Mihăilescu

DAN C. MIHĂILESCU este critic şi istoric literar. A publicat volume de eseuri despre Eminescu, Caragiale, Cioran, Blaga, generaţia ’27, literatura română în postceauşism ş.a. A făcut gazetărie aproape patruzeci de ani, a fost cercetător ştiinţific, a condus reviste, a semnat traduceri, prefeţe, ediţii etc. Din anul 2000 este realizatorul emisiunii Omul care aduce cartea, la ProTV. A publicat volume de eseuri (printre care Stângăcii de dreapta, Îndreptări de stânga, ciclul Viaţa literară, Despre omul din scrisori. Mihai Eminescu), a tradus din Jean-François Revel, Eugène Ionesco, Emmanuel Todd, Vladimir Bukovski ş.a., a deţinut rubrici în revistele Luceafărul, Transilvania, 22, Idei în dialog, România literară, Ziarul de duminică, Dilema veche, precum şi în Evenimentul zilei şi Jurnalul Naţional. Printre preocupările sale constante se află literatura memorialistică şi epistolară. Cele mai recente cărţi ale sale sunt I.L. Caragiale şi caligrafia plăcerii: Despre eul din scrisori (Humanitas, 2012), Ce mi se-ntâmplă. Jurnal pieziş (Humanitas, 2012), Cartea ca destin. Daniel Cristea-Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu (Humanitas, 2013), Castelul, biblioteca, puşcăria (Humanitas, 2013), Despre nerăbdarea de a fi răbdător (dialog epistolar cu Ciprian Măceșaru; Humanitas, 2014), „Ce-mi puteți face, dacă vă iubesc!?“ (Humanitas, 2015), Plăceri vinovate și datorii împlinite (Humanitas, 2018), Podul cu vechituri (Humanitas, 2019).

Despre Ciprian Măceşaru

CIPRIAN MĂCEȘARU (n. 07.09.1976, Câmpina) este scriitor, fotograf și muzician. Printre cărțile sale se numără Despre nerăbdarea de a fi răbdător (dialog epistolar cu Dan C. Mihăilescu), Editura Humanitas, 2014; Infrapaginal. Jurnal 2000–2018, Editura Cartex, 2019; Trei sute de ceaușești liliputani (împreună cu Vladimir Tismăneanu și Mihail Coșulețu), Editura Humanitas, 2016; Super! Sunt un gândac!, Editura Humanitas Junior, 2015 și 2019, volum apărut și în limba maghiară, în anul 2021, la editura budapestană Szépirodalmi Figyelő; SHOOT! (album de fotografie), Casa de pariuri literare, 2022; Corpuri de întunecat, Casa de pariuri literare, 2020; Și se făcu întuneric, Editura Next Page, 2018. Este prezent în numeroase antologii, dintre care amintim Cele mai frumoase poeme din 2010 și Cele mai frumoase poeme din 2011, Editura Tracus Arte, 2011 și 2012; Blue Max Review (Irlanda), Doghouse, 2013; Cartea copilăriilor, Editura Polirom, 2016; 1312 sirene. Proză românească din deceniul doi, Editura Neuma, 2017; Tu înainte de toate. O antologie a poeziei contemporane de dragoste, Editura Paralela 45, 2018; Testament. 400 de ani de poezie românească, Editura Aramis, 2019; Le blues roumain, antologie de poezie realizată de Radu Bata, Éditions Unicité, 2022. Compozitoarea irlandeză Gráinne Mulvey a compus pe versurile sale lucrarea Don’t Walk, prezentată în premieră la Dublin, pe 5 decembrie 2013, la centrul cultural The LAB. A scris libretul operei de cameră În trup (muzica: Diana Rotaru), lucrare câştigătoare a Proiectului CAMERA al UCIMR (2017). În perioada 13 dec. 2022–17 ian. 2023 a avut, la Institutul Liszt din București, prima sa expoziție personală de fotografie, „Trasee interioare“. A fost toboșar în formațiile Toulouse Lautrec și Hotel Fetish.

Alte Detalii
  • Categorie: carte
  • Titlu: Despre nerăbdarea de a fi răbdător
  • An apariție: 2014
  • Ediție: I
  • Format: EPUB / PDF
  • ISBN: 978-973-50-4692-7-X
  • Colecție: Ebook
  • Domeniu: convorbiri
  • Autor: Dan C. Mihăilescu, Ciprian Măceşaru

Noi apariții

Author spotlight

C.S. Lewis

pagina autorului

CLIVE STAPLES LEWIS (1898–1963) – romancier, poet, profesor universitar, medievist, critic literar, eseist, teolog laic şi apologet creştin – a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX. A predat, între 1925 şi 1954, literatura engleză la Universitatea din Oxford (Magdalen College), precum şi, din 1954 până în 1963, literatură medievală şi renascentistă la Universitatea din Cambridge.

Evenimente

Editura Humanitas pe Social Media

contact